„Am avut o echipă puternică, care-și merită locul în clasament. Dacă 20 de minute a fost un joc echilibrat, după aceea am făcut niște greșeli. Am primit gol din penalty, după care am revenit, dar la celelalte goluri am făcut greșeli cu care nu poți să câștigi în fața Craiovei. Accidentarea lui Fota ne-a dat peste cap. Am avut o zi proastă, o zi slabă. Cert este că trebuie sa ne gandim foarte bine, cu jucătorii, cu conducerea, nu este bine, ne-am propus altceva, dar astăzi trebuie sa fiu realist, să spun ca atât putem în momentul de față. Sper să ne mobilizăm pe viitor, vor urma partide foarte grele cu Sepsi și Astra”, a declarat dorinel Munteanu, antrenorul formației Concordia Chiajna.
Cu cele trei puncte se află pe locul 4 cu 32 de puncte, cu unul mai puțin decât Viitorul Constanța, formație aflată pe locul 3 și cu două mai puțin decât FCSB.
De remarcat ar fi că oltenii au o singură înfrângere în ultimele 10 etape, cea suferită în urmă cu două runde la Botoșani. De partea cealaltă Concordia nu a câştigat niciun meci în ultimele 7 jucate în Liga I, ilfovenii înregistrând trei egaluri și patru eşecuri, înfrângerea cu Universitatea Craiova fiind a treia consecutivă în Liga I. Cu 17 puncte, Concordia Chiajna se află pe locul 13, loc retrogradabil direct în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării.